CSM Sibiu, înfrângere cu Penicilina Iaşi

November 30, 2008

CSM Sibiu a început perfect meciul din Sala Transilvania contra Penicilinei Iaşi, partidă din etapa a 10-a a primei divizii de volei feminin. Sibiencele au câştigat primele două seturi însă le-au pierdut pe următoarele 3, scorul final fiind 2-3 (25-23, 25-16, 24-26, 20-25, 4-15).

Vedeţi aici celelalte rezultate şi clasamentul.

Galerie foto realizată de Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Johannis: “Lumea nu a înţeles cât de importantă e prezenţa la vot”

November 30, 2008

Klaus Johannis a votat la şcoala numărul 4, alături de soţie. Primarul Sibiului şi-a exprimat nemulţumirea faţă de prezenţa scăzută la urne spunând că “Lumea nu a înţeles deocamdată cât de importantă e prezenţa la vot“.

Edilul şef s-a arătat însă mulţumit de faptul că s-a trecut la votul uninominal: “este un pas spre o direcţie mai bună, parlamentul vechi a avut problemele lui chiar dacă nu toţi au erau pe poziţii greşite“.

Regele Cioabă a îndemnat sibienii să voteze

November 30, 2008

Florin Cioabă nu a ratat ocazia de a-şi exprima opţiunea în ceea ce priveşte alegerea componenţei viitorului Parlament şi a transmis sibienilor că acelaşi lucru ar trebui să facă şi ei.

E bine că de data aceasta votăm oameni şi nu partide, pentru că aşa există mai multe şanse ca persoane competente să ajungă în Parlament“, a spus Cioabă la RealitateaTV.

Autointitulatul rege al rromilor a votat la şcoala numărul 10, având-o alături pe soţie, cea care a ţinut să precizeze din nou că a avut aceeaşi opţiune ca şi soţul ei.

Sărbătoare la Sibiu: CSU a câştigat în faţa marii rivale Asesoft Ploieşti

November 30, 2008

CSU Atlassib Sibiu le-a făcut fanilor cel mai frumos cadou posibil, înaintea sărbătorilor de iarnă. Elevii lui Peter Schomers au câştigat în faţa marii rivale Asesoft Ploieşti, scor 83 la 72.

Partida s-a desfăşurat în Sala Transilvania şi a contat pentru etapa a 10-a a Diviziei A la baschet masculin.

Vedeţi aici rezultatele acestei etape şi clasamentul.

Galerie Foto realizată de Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

La Sibiu s-a deschis Târgul de Crăciun – FOTO

November 30, 2008

În Piaţa Mare din Sibiu s-a deschis Târgul de Crăciun. Dacă sâmbătă seara cei prezenţi în Centrul Istoric au putut să asculte un concert cu Ştefan Hruşcă, multe alte surprize sunt pregătite de organizatori.

Un program special de 1 decembrie, un concert Paula Seling si unul Ducu Bertzi plus spectacolul realizat de Marian Râlea, toate fac parte din programul evenimentului.

Programul integral îl puteţi citi aici.

Galerie foto realizată de Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Cu mingea pe maidan

November 28, 2008

He he! Ce vremuri! Cand tata alerga cu prietenii mingea pe maidan. Si ce fericiti erau. Apoi au venit vremurile cand eram eu copil si alergam mingea prin curtile scolilor dupa ore sau prin parcuri. Apoi a venit democratia si treptat nu am mai avut voie sa batem mingea decat “in locuri special amenajate”. Libertatea de a bate mingea ne este ingradita tot mai mult an de an.

La Sibiu abia mai gasesti azi unde sa bati mingea. Cateva terenuri private sunt de neatens de copii. Scolile si-au transformat curtile in fortarete sau Sali de sport “a la Nastase”. Parcurile au devenit spaima copiilor datorita politistilor comunitari care nut e mai lasa sa calci iarba. Putinele terenuri ramase, unele amenajate, dispar pe zi ce trece.

Zilele acestea am aflat ca terenurile din spatele bazinului Olimpia vor fi desfiintate pentru a face loc unei Sali polivalente, iar terenurile de tennis de langa vor face loc unui mall cu bloc turn. Patinoarul vechi are si el zilele numerate, oricum ramas in paragina. Stadionul de fotbal este doar o epava. Cam atat prêt se pune pe sportul de mase la Sibiu. Copiii sunt astfel indemnati sa stea in casa la calculator sau televizor, iar can dies afara sa cutreiere pe strazi in cautarea de infractiuni. Sportul nu e o alternative oferita de autoritati. Viitorul suna rau!

Poţi să afli mai multe despre proiectele în care este implicat Călin Blaga pe blogul său – Mazemania

Programul Targului de Craciun

November 28, 2008

Târgul de Crăciun aflat la cea de-a doua ediţie se va deschide sibienilor, sâmbăta aceasta de la ora 18.00. La evenimentul de deschidere va fi prezent alături de organizatori şi primaul Klaus Iohannis care va adresa un mesaj de „Bun venit” tuturor sibienilor care vor fi prezenţi în Piaţa Mare. Seara va fi marcată de un concert de colinde oferit de invitatul special al serii – Ştefan Hruşcă.

 

Cu această ocazie va fi aprins şi iluminatul festiv din zona centrală. De asemenea, organizatorii au finalizat şi ultimele detalii ale programului cultural pe care îl vor oferi sibienilor:


29 noiembrie
Ora 18:00 – Deschiderea festivă
Ora 18:30 – Concert de deschidere Ştefan Hruşcă


1 decembrie
Ora 12:00 – Concert de Fanfară prilejuit de Ziua Naţională a României

5 decembrie
Ora 18:00 – Concert Snaco Dixie
Ora 19:00 – Concert Paula Seling

6 decembrie
Ora 15:00 – Spectacol “Darul Sf. Nicolae” susţinut de Marian Râlea şi studenţii săi

13 decembrie
Ora 19:00 – Concert Ducu Bertzi

14 decembrie
Ora 18:00 – Concert Snaco Dixie

19 decembrie
Ora 19:00 – Concert grup vocal “Acapella”

21 decembrie
Ora 18:00 – Concert Snaco Dixie

23 decembrie
Ora 16:00 – Spectacol “Moş Crăciun există!” susţinut de studenţii domnului Marian Ralea

 

Intrarea la toate spectacolele este gratuită. Târgul este organizat de Primăria Sibiu în parteneriat cu Agro Plus SRL şi The Little Giant – Event Management şi se va închide în data de 26 decembrie.

Daniela Costa

Consilier asistent

Serviciul de Relaţii cu Presa

 

Programul Teatrului National “Radu Stanca” in cursul lunii decembrie

November 28, 2008

Luni 1 decembrie 2008 ora 19. 00 – JOCUL DE – A TEATRUL 1 – Texte din tragedia greacă, farse şi mistere medievale, teatrul elisabetan şi teatrul realist – adaptări după Eschil, Sofocle, Euripide, Shakespeare, Cehov loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala de Sport 

REGIA: Marian Râlea

DISTRIBUŢIA: Bianca Goadă, Teodora Domnariu, Florentina Neagu, Carmen Stroia, Doriana Tăut, Codruţa Varadi, Liviu Bledea, Georgian Cimpoeru, Cătălin Grigoraş, Alexandru Verzescu, Laurenţiu Vlad – Spectacol susţinut de absolvenţii sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Clasa Lector Univ. Drd. Marian Râlea, Asist. Univ. Drd. Diana Fufezan

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Marti 2 decembrie 2008 ora 21:00“fuck you eu.ro.pa!” (atelier)loc de desfăşurare: Atrium Sibiu

cu: Cristina Ragos

 

Miercuri 3 decembrie, Joi 4 decembrie 2008 orele 18.00FAUST după Goethe loc de desfăşurare: Hala Balanţa

REGIA: Silviu Purcărete

TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş

DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer

COSTUMELE: Lia Manţoc

MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli

ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei

VIDEO: Andu Dumitrescu

ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă

DISTRIBUTIA:

Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto)

Cu: Johanna Adam, Maria Anuşcă, Enikő Blénessy, Emoke Boldizsar, Lerida Buchholtzer, Irina Deak, Diana Fufezan, Laura Ilea, Dana Maria Lăzărescu, Rodica Mărgărit, Gabriela Neagu, Renate Muller Nica, Veronica Popescu, Eleonora Poşircă, Mariana Presecan, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Dan Glasu, Tomohiko Kogi, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Doru Presecan, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Steve Walter

Absolvenţii Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Secţia Actorie: Dana Anghel, Simina Contraş, Teodora Domnariu, Lorelei Gazawi, Bianca Goadă, Emilia Iancu, Alina Irom, Iulia Merca, Florentina Neagu, Romina Stroia, Andreea Şoaică, Doriana Tăut, Gabriela Tică, Arina Trif, Codruţa Varadi, Liviu Bledea, Cătălin Grigoraş, Alexandru Verzescu, Laurenţiu Vlad

Studenţii Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Secţia Actorie: Iulia Mihaela Grigore, Laura Luca, Ilinca Mateescu, Diana Sofia Murăruş, Alexandra Petrasciuc, Iulia Popa, Mihai Alexandru, Veronica Arizancu, Anca Pitaru, Alexandru Curta, Alexandru Malaicu

Margareta: Tania Anastasof, Medeea Dobrotă, Doris Faff, Astrid Hermann, Irina Mihai, Aneea Opriş, Ana Maria Telebuş

Imperium Band: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi)

-       Preţ bilete: 20 lei; redus: 10 lei

http://galerie.liternet.ro/view_album.php?set_albumName=faustpurcarete

 

Vineri 5 decembrie 2008 ora 14:00 – UN TRAMVAI NUMIT POPESCU după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu loc de desfăşurare: Tramvai Răşinari

REGIA: Gavriil Pinte

SCENARIUL: Gavriil Pinte

DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu

DISTRIBUŢIA: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu, Lerida Bucholtzer, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Bogdan Sărătean, Ema Veţean, Maria Anuşcă, Vlad Robaş.

-       Preţ bilete: 10 lei

 

Sambata 6 decembrie 2008 ora 16:00 Darul Sfantului Nicolae (atelier)loc de desfăşurare: Piata Mare

DISTRIBUŢIA: – Spectacol susţinut de studentii anului I master (absolvenţi ai sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Clasa Lector Univ. Drd. Marian Râlea, Asist. Univ. Drd. Diana Fufezan)

 

Sambata 6 decembrie, Duminica 7 decembrie 2008 orele 19:00 – PESCARUSUL de A. P. Cehov  loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca”

REGIA: Andrei Serban

SCENOGRAFIA: Andu Dumitrescu

COSTUME: Maria Miu

DISTRIBUŢIA: Mariana Presecan, Adrian Neacsu, Marian Râlea/Gelu Potzolli, Cristina Flutur, Dan Glasu, Cristina Stoleriu/Florentina Ţilea, Diana Fufezan/Ofelia Popii, Adrian Matioc, Doru Presecan, Viorel Raţă/Pali Vecsei

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

http://galerie.liternet.ro/view_album.php?set_albumName=pescarusulserban

 

Miercuri 10 decembrie 2008 ora 19:00 - KASPAR după un text de Peter Handke loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala de sport – Secţia Germană (spectacol cu traducere în limba română)

REGIA: Marius Oltean

SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu

DISTRIBUŢIA: Bogdan Sărătean, Vocile (pe bandă) – Wolfgang Ernst, Renate Müller Nica, Franz Kattesch, Johanna Adam

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Miercuri 10 decembrie 2008 ora 18:00 Fauna Burzuluiţilor (atelier)loc de desfăşurare: Libraria Humanitas

DISTRIBUŢIA: – Spectacol susţinut de studentii anului I master (absolvenţi ai sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Clasa Lector Univ. Drd. Marian Râlea, Asist. Univ. Drd. Diana Fufezan)

 

Miercuri 10 decembrie 2008 ora 21.00 – Omul de zapada (atelier) loc de desfăşurare: Kultur Cafe

Cu: Simina Contras si Ali Deac

 

Joi 11 decembrie 2008 ora 19:00 - CLIŞEE?!? (spectacol de pantomimă) loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala de sport

REGIA: Barbara Crişan

DISTRIBUŢIA: Absolvenţii Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Secţia Actorie: Daniela Claudia Anghel, Simina Contraş, Lorelei Ghazawi, Emilia Iancu, Iulia Merca, Ada Şoaică, Ali Deac, Gabriel Sterian

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

-       Preţ bilet: 10 lei; redus: 5 lei

Vineri 12 decembrie 2008 ora 19:00 - TREI POVESTIRI CARE MERITĂ SĂ FIE POVESTITE de Osvaldo Dragun loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala de sport

REGIA: Dan Glasu

DISTRIBUŢIA: Alina Irom, Romina Stroia, Alexandra Tică, Arina Trif, Florin Besoiu, Cătălin Grigoraş

Spectacol susţinut de absolvenţii sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte – clasa lector univ. drd. Marian Râlea, cu participarea studenţilor anului III Actorie – clasa lector univ. drd. Dan Glasu

-       Preţ bilet: 10 lei; redus: 5 lei

 

Sambătă 13, Duminică 14 decembrie 2008 orele 19.00 LULU de Frank Wedekind loc de desfăşurare: Hala Simerom

REGIA: Silviu Purcărete

TRADUCEREA: Victor Scoradeţ

ADAPTAREA: Silviu Purcărete

DECOR ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Sturmer

COSTUMELE: Lia Manţoc

MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli

DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Mariana Presecan, Diana Fufezan, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos, Maria Anuşcă, Raluca Iani, Constantin Chiriac, Dan Glasu, Doru Presecan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Gelu Potzolli, Eduard Pătraşcu.

Muzicienele: Loredana Stranici – violoncel, Laura Calina – vioara, Cora Miron – pian

Preţ bilet: 20 lei; redus: 10 lei

 

Luni 15 decembrie 2008 ora 18:00 - Craciunul alb (atelier) loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala de sport

REGIA: Bogdan Saratean

DISTRIBUŢIA: elevii clasei actorie XII T – Liceul Onisifor Ghibu, absolventii sectiei actorie Laura Luca, Diana Murarus, Cendana Trifan, si actorii Florin Cosulet, Codruta Vasiu, Alexandru Verzescu, Dana Anghel, Bogdan Saratean.

 

Miercuri 17 decembrie 2008 ora 19:00 – EIN SOMMERNACHTSTRAUM / VISUL UNEI NOPTI DE VARA (PREMIERĂ) de William Shakespeare loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca” (spectacol în limba germană cu traducere în limba română)

REGIA: Luisa Brandsdorfer

SCENOGRAFIA: Borbala Kiss

DISTRIBUŢIA: Liviu Vlad, Cristina Ragos, Ali Deac, Steve Walter, Johanna Adam, Eniko Blenessy, Georg Potzolli, Renate Muller-Nica, Monika Dandlinger, Emoke Boldizsar, Horia Nicoara, Wolfgang Kandler, Filip Mitachescu, Catalin Neghina, Tomohiko Kogi, Irina Deak, Lerida Buchholtzer, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Popa, Maria Anusca, Ilinca Mateescu.

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Miercuri 17 decembrie 2008 ora 21:00 – De haladuiala (atelier) loc de desfăşurare: Kultur Cafe

cu: Bogdan Saratean

 

Joi 18 decembrie 2008 ora 19:00 – CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A. P.Cehov loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca”

REGIA: Robert Raponja (Croatia)

SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu

DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Pali Vecsei, Gelu Potzolli

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Vineri 19 decembrie 2008 ora 19:00 – TAKE, IANKE ŞI CADÎR de Victor Ion Popa  loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca”

REGIA: Dan Glasu

SCENOGRAFIA: Vasile Rotaru

DISTRIBUŢIA: Dan Dlasu, Nicu Mihoc, Gelu Potzolli, Rodica Mărgărit, Barbara Crişan, Eduard Pătraşcu, Viorel Raţă

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Sambata 20 decembrie 2008 ora 19:00 – OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA de Victor Eftimiu loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca”

REGIA: Şerban Puiu

SCENOGRAFIA: Luana Drăgoescu

DISTRIBUŢIA: Doru Ana, Ioana Blaga Frunzescu, Veronica Popescu, Gelu Potzolli, Florin Coşuleţ, Cătălin Pătru

Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Duminica 21 decembrie 2008 ora 19:00 – O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale loc de desfăşurare: Teatrul Naţional “Radu Stanca”

REGIA: Şerban Puiu

SCENOGRAFIA: Luana Drăgoescu

DISTRIBUŢIA: Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Codruţa Vasiu, Diana Fufezan

-       Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei

 

Marti 23 decembrie 2008 ora 16:00 – Mos Craciun exista (atelier)  loc de desfăşurare: Piata Mare

DISTRIBUŢIA: – Spectacol susţinut de studentii anului I master (absolvenţi ai sectiei Actorie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Clasa Lector Univ. Drd. Marian Râlea, Asist. Univ. Drd. Diana Fufezan)

 

  

Constantin Chiriac

Director General

Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu

  

Agenţia Teatrală

Str. Nicolae Balcescu, nr. 17

Tel. 0369/10 15 78

Program:

Luni – Vineri 11.00 – 18.00

Sambata 11.00 – 15.00

În zilele de spectacol la Sediul Teatrului, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentaţiei.


Neregulile din unitatile alimentare ii costa scump pe comercianti

November 28, 2008

26.000 de lei au intrat in vistieria statului, in urma celor sase amenzi aplicate de inspectorii sanitar-veterinari, ca urmare a controalelor efectuate in ultimele zece zile la abatoare, unitati de prelucrare carne sau lapte, carmangerii, unitati de panificatie, depozite alimentare, unitati care comercializeaza legume si fructe, magazine alimentare sau unitati de alimentatie publica.

Nerespectarea conditiilor de igiena in spatii de depozitare si prelucrare, deficiente in intretinerea instalatiilor, utilajelor si a ustensilelor de lucru, manipularea neigienica a produselor alimentare, lapte care continea un numar total de germeni peste limita admisa, precum si comercializarea laptelui crud si a unor produse din lapte in locuri neautorizate se numara printre deficientele constatate de inspectorii sa-nitar-veteriari.

“Atentionam populatia sa se aprovizioneze cu produse alimentare numai din unitati autorizate, sa verifice cu atentie informatiile inscriptionate pe eticheta acestora si sa sesizeze neregulile constatate in scris sau la telefoanele DSVSA Sibiu 0269 – 223314 sau 0269 – 223069 pentru a se actiona in consecinta”, precizeaza dr. Ioan Pentea, purtator de cuvant DSVSA.

In plina criza, bursa sibiana raporteaza mai multe contracte decat anul trecut

November 28, 2008

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) a depasit in sedinta de astazi numarul de contracte realizat pe parcursul intregului an 2007.

Potrivit reprezentantilor BMFMS, contractul cu numarul 3.490.924 prin care volumul de transfer din anul curent l-a depasit pe cel din anul precedent a fost incheiat la ora 10.28 pe simbolul RON/EURO scadenta decembrie 2008.

„Consider ca depasirea rulajului din 2007 cu o luna inainte de finalul anului, in conditiile dificile pe care le-a traversat piata de capital, este o mare realizare care vine sa confirme ca Sibex este o piata matura, apreciata de investitori datorita produselor atractive si numeroaselor facilitati pe care le acordam, de la investitiile si comisioanele reduse, pana la prezenta market-makerilor. Speram ca panăa la finalul anului sa reusim o crestere de panăa la 10 la suta fata de 2007”, a declarat presedintele Sibex, Dl. Teodor Ancuta.

Majoritatea contractelor din acest an au fost incheiate in piata futures, iar contractul care a inregistrat cea mai mare crestere fata de anul precedent este EURO/RON, a carui lichiditate a crescut cu 500 la suta.

Azi se intrerupe furnizarea gazului

November 28, 2008

E.ON Gaz Distributie a finalizat modernizarea unui tronson din reteaua de distributie a gazelor naturale din municipiul Sibiu.

Astel, sibienii care locuiesc pe strazile Bucegi, Negoi, Budai Deleanu, Bungardului, Carbunelui, Ceferistilor, Caltun, DragosVoda, Fochistilor, Fratii Grachi, Garibaldi, Iezer, J. Watt, Liliacului, Locomotivei, C. Negruzzi, Paltinului, Pacii, Spartacus, S. MicuStefan cel Mare, Prof. P. Span, Vasile Aaron, V. Hugo si G. Zamfirescu nu vor avea maine gaz, intre orele 8 si 16.

Potrivit reprezentantilor E.ON Gaz, pentru cuplarea noii conducte la sistemul de distributie va fi intrerupt serviciul de distributie a gazelor naturale in cursul zilei de vineri incepand cu ora 8.

Reluarea serviciului de distributie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat dupa finalizarea acestor lucrari, în jurul orei 16. Compania solicita consumatorilor sa inchida toate focurile deschise, iar dupa reluarea distributiei gazelor naturale sa supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

In cazul in care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugati sa anunte imediat dispeceratul de urgenta al E.ON Gaz Distributie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 sau 0800.800.928.

Un expert în serviciile secrete si-a lansat doua lucrari la Biblioteca ASTRA

November 27, 2008

Marţi, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, au avut loc lans

ările volumelor “Sfânta Alianţă” şi “A cincea poruncă” semnate de autorul de limbă spaniolă Eric Frattini.

Cele două cărţi traduse în limba română au apărut în acest an la Editura Tritonic. Pe lângă acestea, cititorii vor putea procura şi volumele KGB şi MI6 ale autorului expert în serviciile secrete internaţionale, apărute la aceeaşi editură.

Încă de la începuturi, serviciile secrete au operat de cealaltă parte a liniei de graniţă marcată de democraţii şi de constituţii proprii. Au lucrat cât s-a putut de ascuns. CIA, KGB, MI6, MOSSAD, actualul FSB rusesc au realizat operaţiuni în afara legii, în apărarea unor valori despre care ei credeau că trebuie să fie apărate, cum ar fi: stilul de viaţă american, comunismul sau iudaismul. Întotdeauna spun că nu există operaţiuni ale acesor servicii fară o decizie politică. Am luat aceasta decizie, de a scrie despre serviciile secrete, pentru a dezvălui lumii lucrurile ascunse pe care le au toate serviciile de inteligenţă”, sustine Frattini.

*

Sfânta Alianţă (La Santa Alianza). Cartea aduce la lumină, în urma unor cercetări extrem de documentate şi minuţioase, amănunte care detaliază cinci secole de istorie sângeroasă, toate ascunzişurile misiunilor din Vatican, ne arată ce se afla în spatele deciziilor nemiloase ce au influenţat destinele oamenilor şi dezleagă sforile pe care le-au tras papii în numele lui Dumnezeu.

A cincea poruncă (El Quinto Mandamiento). În această primă lucrare de ficţiune, Eric Frattini îşi surprinde cititorii cu un roman încărcat de acţiune, cu un ritm alert, structurat cinematografic, despre faimosul manuscris încifrat, cunoscut sub numele de Manuscrisul Voynich, aflat în Biblioteca Beinecke a cărţilor rare şi a manuscriselor.

Bibliotecarul Aaron Avner, un bătrân misterios, este găsit mort în camera lui de hotel din Zürich, la puţin timp după încheierea Congresului Mondial al Bibliotecarilor. Intenţia sa era să anunţe o mare descoperire: cum se poate descifra manuscrisul datând din secolul al XV-lea. Înainte de a muri, ca o măsură de protecţie, a trimis copii ale investigaţiilor sale către colegi istorici din toată lumea, iar acum, vieţile acestora sunt şi ele în pericol. O grupare secretă a Vaticanului este pregătită să facă orice pentru ca mesajul manuscrisului să nu devină public.

*

Eric Frattini s-a născut pe data de 15 decembrie 1963, la Lima (Peru), mutându-se mai apoi cu familia (soţia Sivia şi fiul Hugo), în Spania.
A început cariera de jurnalist, fiind reporter de teren participant în diverse conflicte de amploare (sfârşitul războiului din Liban, războiul iraniano-irakian, conflictul din Fâşia Gaza, războiul din Golf, războiul din Kurdistan şi cel din Cecenia), iar mai apoi, după naşterea fiului său Hugo şi-a început cariera de scriitor căruia i-a dedicat şi îi dedică o mare parte din timp.
A trăit în mai multe locuri: Tahiti (Polinesia), Asunción (Paraguay ), Beirut (Liban), Nicosia (Cipru) şi Ierusalim (Israel). Este membru în Asociaţia de Presă din Madrid, Organizaţia corespondenţilor străini în Israel şi Asociaţia Jurnaliştilor Palestinieni în Teritoriile Ocupate. De asemenea, este membru de onoare al asociaţiei Liga Arabă a Jurnaliştilor.
A realizat documentare pentru Televiziunea spaniolă, Tele 5, Antena 3 TV şi Canal Historia şi interviuri cu figuri proeminente, precum Yasser Arafat, Isaac Rabin, Shimon Peres, Ariel Sharon, Hosni Mubarak, Nelson Mandela, Colin Powell, Henry Kissinger, James Baker şi Jimmy Carter.
Este participant activ în dezbateri politice la diverse emisiuni de televiziune, precum Jurnalul de noapte la Telemadrid, Lacos X Madrid la Ondas X TV şi Cuarto Millenio la Cuarto.
În 1988 a traversat Oceanul Pacific, de la Peru până la Insula Nukuhiva (Arhipeleagul Marchizelor). A străbătut Australia într-un Land Rover (de la Cooktown la Darwin şi Insula Borneo, de la Balikpapan la Kalimatan) şi Africa Subsahariană (de la Argel la Dakar), într-un camion.
A participat la diverse curse de automobile clasice precum MG Classic, în 2004 (locul 1), respectiv 2005 (locul 1), Mini Cooper, în 2006 (locul 2). Este câştigătorul trofeului Polo Postoloboso (octombrie 2003).
Frattini este recunoscut datorită expertizei sale în spionaj internaţional şi problemele Vaticanului. Drept urmare, o mare parte din operele lui sunt bazate pe acest subiect şi oferă cititorilor o scriitură clară, provocatoare, bogată în detalii şi informaţii interesante şi cu o mare doză de suspans.
Înainte de atentatul de la 11 septembrie 2002, a fost singurul interesat de multimilionarul care proclama Jihadul şi terorismul internaţional – Osama Bin Laden (personaj complet necunoscut şi neinteresant până în momentul atentatului). Astfel, cu 4 luni înainte de 11 septembrie 2002, a apărut o biografie a lui Bin Laden, devenită interesantă pentru editori abia după atentat. Primeşte începand cu acest moment o mare cantitate de propuneri de a publica cărţi despre viaţa acestuia.

Premii şi nominalizări:

2007- în finala premiilor Rodolfo Walsh- cu cartea “La Conjura”- Ed. Espala
15.05.2007- Recomandare de către “Guardia Civil”
1991- Nominalizare- personajul anului de către ”El Pais”

Cărţi:

Operele sale au fost publicate în mai multe ţări: Portugalia, Franţa, Italia, România, Bulgaria, Brazilia, Polonia, Rusia şi Statele Unite.

CIA. Joyas de Familia (MR, 2008)
Los Espias del Papa – (Espasa Calpe, 2008)
El Quinto Mandamiento – 2007,
El Polonio y oras maneras de matar – (Espasa Calpe, 2007)
La Conjura. Matar a Lorenzo de Medici- (Espasa Calpe, 2006)
Kidon. Los Verdugos de Mossad- (Esfera de los Libros, 2006)
MI6. Historia de la Firma- (Edaf, 2006)
MOSSAD. Historia del Instituto- 2006,
KGB. Historia del Centro -(Edaf, 2006)
CIA. Historia de la Compania- (Edaf, 2006)
ONU. Historia de la Conspiration (Espasa Calpe, 2005)
Secretos Vaticanos. De San Petro a Benedicto XVI- (Edaf, 2003)
La Santa Alianza. Historia del Espionaje Vaticano. De Pio V a Benedicto XVI- (Espasa Calpe, 2004)
Irak. El estado incierto- 2003 , Mafia S.A. 100 Años de Cosa Nostra (Espasa Calpe, 2003)
Osama Bin Laden. La Espala de Alá- (Esfera de los Libros, 2001)
Guia de las organizaciones internationales – (Complutense, 1998)
Guia Basica del comic- (Nuer, 1998)
Tiburones de la comunicatiόn. Grandos lideros de los grumos multimeda – (Pirámide, 1996
La Entrevista. El arte y la ciencia-(Eudema, 1994)

 

Foto: Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

 

Sursa informatii – Comunicat de presa semnat de:

 

Mihai Curtean
Secţia ARTE, responsabil Relaţii Publice
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu

Iulia Cioară
Asistent PR
Grupul Editorial Tritonic

CSU a invins CSU Cuadripol Brasov – 76-66 (galerie foto)

November 27, 2008

Echipa fanion a orasului, CSU Sibiu, a invins pe teren propriu CSU Cuadripol Brasov cu 76-66 intr-un meci restanta din intrecerea interna de baschet masculin.

Alte rezultate conform site-ului www.numaibaschet.ro

 

Div. A Masculin – Et. 8
CSU Atlassib Sibiu 76
CSU Cuadripol Municipal Braşov 66
CSM Oradea 89
CS Rapid Bucureşti 59
Div. A Masculin – Et. 9
CS Gaz Metan Mediaş 72
BC Argeş Piteşti 65
U Mobitelco Cluj-Napoca 79
CS Otopeni 77
CS Energia Rovinari Târgu-Jiu 75
CSU Atlassib Sibiu 70
CS Rapid Bucureşti 62
BCM ELBA Timişoara 73
CS Dinamo Bucureşti 107
CSM Oradea 49
BC Târgovişte 87
BC Mureş Târgu Mureş 66
CSU Cuadripol Municipal Braşov 75
CSU Asesoft Ploieşti 87
Div. A Feminin – Et. VIII
CS Teleorman Alexandria 80
BC ICIM Arad 72
 

Divizia A Masculin

Loc Echipa P MJ MC MP F C
1 BCM ELBA Timişoara 16 9 7 2 0 709 – 652
2 CSU Asesoft Ploieşti 15 8 7 1 0 701 – 565
3 CS Energia Rovinari Târgu-Jiu 15 9 6 3 0 718 – 645
4 BC Argeş Piteşti 14 9 5 4 0 685 – 661
5 CS Gaz Metan Mediaş 14 9 5 4 0 700 – 671
6 CS Otopeni 14 8 6 2 0 665 – 553
7 CSU Atlassib Sibiu 14 8 6 2 0 667 – 565
8 CSU Cuadripol Municipal Braşov 13 8 5 3 0 659 – 607
9 U Mobitelco Cluj-Napoca 13 8 5 3 0 669 – 542
10 SCM Universitatea Craiova 11 8 3 5 0 600 – 572
11 BC Mureş Târgu Mureş 11 8 3 5 0 609 – 621
12 CS Dinamo Bucureşti 10 8 2 6 0 610 – 601
13 BC Târgovişte 10 8 2 6 0 569 – 623
14 CSM Oradea 10 9 1 8 0 534 – 862
15 CS Rapid Bucureşti 9 9 0 9 0 482 – 837

Galerie foto semnata Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Alex Nicodim, absolvent al Facultatii de Jurnalistica de la Sibiu, din nou cel mai bun fotoreporter sportiv al anului

November 27, 2008

Alex Nicodim a fost desemnat pentru a doua oara consecutiv “Cel mai bun fotoreporter sportiv al anului” in cadrul Galei Premiilor Ioan Chirila. 

Alex s-a nascut la Brasov si a absolvit in anul 2004 cursurile Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii “Lucian Blaga” – Sibiu.

Generatia din care face parte Alex Nicodim este considerata de majoritatea profesorilor facultatii drept cea mai valoroasa din istoria functionarii acestei sectii la Sibiu.

Cursurile foto urmate de Alex Nicodim in timpul facultatii s-au desfasurat sub indrumarea profesorului Marin Duicu.

De-a lungul timpului, fotografiile lui Alex au fost preluate de marile agentii de presa ale lumii sau de unele dintre cele mai importante publicatii sportive.

Afla aici mai multe despre Alex si fotografiile sale!

 

 

 

 

Laureaţii Premiilor Ioan Chirilă 2008
Cronicarul anului
 >> Cătălin Tolontan (Gazeta Sporturilor)
Editorialistul anului >> Maria Andrieş (Gazeta Sporturilor)
Fotoreporterul anului >> Alex Nicodim (Gazeta Sporturilor)
Reporterul anului >> Andrei Nourescu (ProSport)
Comentatorul TV al anului >> Bogdan Cosmescu (Antena 1/GSP TV)
Comentatorul radio al anului >> Adrian Soare (Radio România)
Talentul anului >> Alexandru Enăşescu

Sibienii care voteaza pot castiga electrocasnice la o tombola organizata de liberalul Virgil Popa

November 26, 2008

Sibienii care vor merge la vot duminica vor avea si posibilitatea de-a castiga un televizor, un cuptor cu microunde sau un aspirator la tombola organizata de candidatul liberal Virgil Popa. 

Pentru a participa la tombola, trebuie sa se prezinte pe 2 decembrie la sediul PNL avand la ei buletinul de identitate cu dovada votarii precum si talonul de tombola decupat din ziarul candidatului, “Sibian pentru Sibieni”.

Autostrada Sibiu – Pitesti va costa 3 miliarde de euro si nu va avea taxa de utilizare

November 26, 2008

Varianta concesiunii pe care o vedea ministrul Orban ca solutie pentru autostrada Sibiu – Pitesti a iesit din actualitate.

Guvernul a decis ca banii pentru realizarea proiectului sa provina de la Bugetul de Stat, motiv pentru care soferii nu vor plati taxa de autostrada in momentul darii acesteia in folosinta. 

Potrivit unei hotarari a Executivului, bugetul total alocat construirii autostrazii se va ridica la aproximativ 3,08 miliarde de euro, iar anul 2011 ar fi termenul de predare a acesteia spre folosire. 

25 milioane de euro

va fi pretul total de construire al unui kilometru de autostrada intre Sibiu si Pitesti

Sibiul ofera gazduire pentru un simpozion dedicat reabilitarii urbane

November 26, 2008

Primăria Municipiului Sibiu împreună cu Fundaţia pentru Reabilitare Urbană organizează simpozionul naţional „Instrumente privind reabilitarea urbană în România – experienţe şi propuneri pentru o strategie naţională de reabilitare”, care se va desfăşura în perioada 26-28 noiembrie 2008 la centrul cultural Habitus din Sibiu (Piaţa Mică nr. 4 – subsolul Bisericii Catolice).

Centrul istoric Sibiu a cunoscut pe parcursul ultimilor ani schimbări majore, aşa încât poate fi considerat ca fiind unul dintre cele mai bine conservate zone istorice  din România.  Valorile remarcabile ale întregii zone istorice, precum şi implicarea administraţiei locale şi a altor actori locali în procesul de conservare a centrului istoric, au creat bazele necesare pentru implementarea unui program integrat de reabilitare.

 Una dintre instituţiile importante care a sprijinit, pe parcursul ultimilor 8 ani,  acest proces integrat de reabilitare a fost Proiectul de cooperare Româno-German „Reabilitarea centrului istoric Sibiu” (proiect de cooperare între Primăria Municipiului Sibiu şi Societatea Germană pentru Colaborare Tehnică – G.T.Z.).    

Evaluarea sistematică a experienţelor acumulate, precum şi ghidarea lor spre o strategie integrată de reabilitare pe plan naţional, reprezintă pe viitor o provocare atât pentru oraşul Sibiu, cât şi pentru alte oraşe cu zone istorice din România.

De asemenea, această ocazie va marca şi încheierea fazei de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) la reabilitarea centrului istoric Sibiu.

Tot în cadrul acestui simpozion a fost organizată şi expoziţia „Abordarea corectă a măsurilor de reabilitare”, ce va fi deschisă în sala expoziţională a primăriei Sibiu până în data de 31 ianuarie 2009.

Daniela Costa

Consilier asistent

Serviciul de Relaţii cu Presa

Dreptul la moarte

November 26, 2008

Un subiect delicat, readus în atenţia opinie publice zilele acestea. Cu toţii ştim, şi legile ne garantează dreptul la viaţă, dar nu se spune nicăieri nimic de dreptul la moarte. Frica ancestrală de moarte îi face pe politicieni să evite să o legifereze. Şi asta nu doar la noi în ţară.

Sunt un vechi apărător a dreptului la moarte. Când un om suferă de o maladie incurabilă şi doreşte să pună capăt suferinţelor prin moarte trebuie sa aibă acest drept. Unii aleg calea sinuciderii, aleg moartea provocată de ei înşişi. Dar mulţi nu pot face singuri asta şi au nevoie de asistenţă. Fie că e vorba de eutanasiere la cerere ori sinucidere, fiecare om căruia i s-a garantat dreptul la viaţă trebuie să poată decide când să termine această viaţă.

Problema dreptului la moarte va genera mereu multe discuţii. Dar până la urmă mai merită trăită viaţa plină de suferinţă şi fără nicio speranţă, fără clipe de fericire? Oamenii aceia sunt ca un condamnat la moarte care ştie că va fi omorât, dar aşteaptă doar ziua execuţiei. Toţi, de când ne naştem, ne îndreptăm spre ziua execuţiei, doar că suntem prea ocupaţi cu fericirea vieţii pentru a ne aminti încotro mergem.

Poţi să afli mai multe despre proiectele în care este implicat Călin Blaga pe blogul său – Mazemania

Liberalii au trimis “un greu” să o combată pe Turcan

November 26, 2008

Nu simpatizez deloc cu Raluca Turcan însă trebuie să recunosc faptul că ştie să iasă mereu în lumina reflectoarelor. Obsedant de mult şi uneori inutil aş spune eu, însă se pare că acest lucru i-a cam speriat pe adversarii candidatei PD-L.

Până mai ieri un potenţial reprezentant al Sibiului în Parlament, Adrian Iorgulescu a fost trimis pe Cibin să “sprijine candidaţii liberali”, cum s-ar spune prin presă. Şi cum s-a materializat această susţinere? Prin atacuri la adresa adversarilor, normal.

Nu ştiu cum vedeţi voi acest lucru însă mie mi se pare că Iorgulescu a făcut mai mult rău decât bine. Spun asta pentru că senzaţia cu care am rămas e că liberalii sibieni nu se descurcă şi că a fost nevoie de “un greu” de la Centru pentru a limpezi lucrurile.

Poţi citi mai multe articole scrise de unsibian pe blogul său – Sibiu Media.

Grad ridicat de îmbolnăvire în Sibiu

November 25, 2008

Adevărul a prezentat un raport conform căruia Sibiul se află pe poziţia a treia printre judeţele care înregistrează cel mai mare procent al persoanelor cu risc de îmbolnăvire printr-una din bolile majore (afecţiuni cardiovasculare, boli oncologice şi diabet). Clujul ocupă prima poziţie (53,25%), topul fiind completat de Ilfov (45,41%) şi Sibiu (44,15%).

Acelaşi studiu a arătat că sibienii se află pe locul 4 într-un clasament al câştigurilor pe cap de locuitor, pe anul 2007. Cele mai mari salarii din România au fost anul trecut în regiunea Bucureşti (1.431 lei) – Ilfov (1.256 lei). Urmează Constanţa cu 1.104 lei, Cluj cu 1.082 lei şi Sibiu – 1.028 lei.

Sursa: Adevărul

Program prelungit la Evidenţa Populaţiei cu ocazia alegerilor

November 25, 2008

 

Pentru a da posibilitatea tuturor sibienilor să-şi exercite dreptul la vot,  în perioada 24 – 29 noiembrie Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Sibiu va deservi în mod intensificat persoanele care se prezintă la ghişeu solicitând punerea în legalitate cu cartea de identitate sau cartea provizorie de identitate. Vor fi deservite cu prioritate cetăţenii cu drept de vot pentru ca aceştia să îşi poată exercita dreptul constituţional de a alege şi a fi ales.

 

Programul de deservire a cetăţenilor atât pentru depunerea cât şi pentru depunerea cât şi pentru eliberarea actelor este următorul:

 

Luni 08.30 – 13.00 şi 14.00 – 16.00

Marţi 08.30 – 13.00 şi 14.00 – 18.00

Miercuri 08.30 – 13.00 şi 14.00 – 16.00

Joi 08.30 – 13.00 şi 14.00 – 18.00

Vineri 08.30 – 13.00 şi 14.00 – 16.00

Sâmbătă 09.00 – 13.00

 

În data de 30 noiembrie ghişeul Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor va fi deschis între orele 07.00 – 21.00, fără întrerupere, pentru a îmnâna cărţile de identitate persoanelor care au depus acte în săptămânile premergătoare, dar şi pentru a soluţiona cu operativitate emiterea cărţilor de identitate persoanelor care nu deţin toate actele necesare emiterii cărţii de identitate.

 

De asemenea, tot în această perioadă sunt scurtate termenele de eliberare a actului de identitate, în sensul că toate cererile înregistrate în săptămâna premergătoare zilei de 30 noiembrie vor fi soluţionate prin îmnânarea cărţii de identitate sau a cărţii provizorii în chiar ziua de 30 noiembrie pentru a se asigura exercitarea dreptului de vot.

 

Contravaloarea actelor de identitate se poate achita în zilele lucrătoare la caseriile primăriei Sibiu, la orice oficiu poştal din municipiul Sibiu, iar în ziua de sâmbătă doar la oficiul poştal nr. 1 din Sibiu, strada Mitropoliei nr. 14 între orele 08.00 – 13.00.

 

Serviciul de Evidenţă a Populaţiei deserveşte pe linie de evidenţă a populaţiei cetăţenii municipiului şi încă 10 comune aflate în raza acestuia: Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Răşinari, Roşia, Slimnic, Şura Mare, Şelimbăr şi Vurpăr. Angajaţii serviciului îi asigură pe aceştia de întreaga lor disponibilitate în rezolvarea operativă a tuturor cererilor care li se adresează.

 

 

Daniela Costa

Consilier asistent

Serviciul de Relaţii cu Presa

Criza grava de lapte praf in tot judetul Sibiu

November 25, 2008

Crizã de lapte praf în întreg judetul Sibiu. Autoritãtile sanitare au epuizat stocul de lapte cu care trebuiau hrãniti bebelusii ale cãror mame nu pot alãpta. Numãrul sugarilor depãseste 600 iar pãrintii nu vor mai
primi lapte subventionat pânã anul viitor.



Autoritatea de Sãnãtate Publicã a solicitat în luna august Ministerului
Sãnãtãtii suplimentarea bugetului destinat laptelui bebelusilor, dar încã
n-a primit nici un rãspuns.

Pãrintii sunt revoltati, pentru cã sunt
nevoiti sã schimbe tipul de lapte si acest lucru poate duce la
îmbolnãvirea sugarilor.



“S-a achizitionat o cantitate
mai micã decat ar fi fost necesar si in felul acesta cam la mijlocul lunii
noiembtrie s-a terminat
irda: rezerva pe care o aveam. Noi am facut solicitrare si estimare pentru
fondurile pe care le necesitam in 2009. Asteptãm rãspunsul ministerului” a declarat Simona Berariu,  purtator  de cuvant  ASP.

Penele de curent fac ravagii in judet

November 25, 2008

Zeci de locuitori din zona Agnita, mai exact din localitatile Agnita, Chirpar, Merghindeal, Somartin si Dealu Frumos au ramas sambata in jurul orei 23, fara energie electrica timp de 40 de minute.

Potrivit reprezentantilor SC Electrica, aceasta avarie a fost cauzata de aparitia unui defect pe linia de 110kV care alimentează Statia 110/20 kV Agnita. Ca urmare a defectului aparut, s-a creat o supratensiune, care a dus la aparitia mai multor deranjamente. “

“Au fost mobilizate toate echipele disponibile pentru a face fata solicitarilor consumatorilor care au reclamat contoare arse si aparatura deteriorata. Consumatorii afectati de aceste deranjamente, care au aparatura arsa, trebuie sa depuna o reclamatie prin care sa solicite despagubiri, in termen de trei zile lucratoare de la producerea pagubelor. Reclamatiile se pot depune la registratura sucursalei noastre din Sibiu, str.Uzinei nr.1-7, se pot transmite pe fax la nr. 0269 / 205704. Conform procedurilor in vigoare, comisia de analiza a incidentelor din cadrul Sucursalei de Distributie Sibiu va cerceta cauza acestei avarii, iar in cazul in care vina ne apartine, se vor acorda despagubiri”, precizeaza Corina Ene, reprezentant relatii publice in cadrul SC Electrica. .

Miercuri se lansează calendarul MITICHI 2009

November 25, 2008

Miercuri 26 Noiembrie 2008 la ora 19.00 in foyerul salii Thalia va avea loc lansarea proiectului MITICHIcalendar2009, un calendar de colectie, exclusivist in editie limitata.

Fotografiile din calendar se încadreaza ca si curent în “fine art”, o forma de arta îndreptata mai mult spre estetic,decât spre util. Fotografia “fine art” se afla în opozitie cu fotojurnalismul si fotografia comerciala
exprimand  în totalitate viziunea artistului fotograf.

Obiectivul proiectului este acela de a crea un interes spre un gen de fotografie aparte si transformarea primei editii a acestui calendar în una de colectie pentru anii viitori si de a oferi un suport de lux companiilor
care doresc, la sfarsitul anului, sa ofere clientilor premium un cadou cu totul aparte, dar si un “trofeu” râvnit de colectionari.

“Primul pas spre celebritate” este un eveniment de lansare a proiectului mai sus mentionat. Finalitatea evenimentului o reprezintã strângerea de fonduri pentru Fundatia MITICHI, ce urmeazã sã desfãsoare proiecte pe probleme de mediu în judetul Sibiu.

Sursa: comunicat de presă

Meciul de Cupa Davis România – Rusia se va juca în Sala Transilvania din Sibiu

November 25, 2008

România va juca în martie cu Rusia în Cupa Davis tot pe parchetul Sălii Transilvania. „Tricolorii” naţionalei de tenis masculin au cerut expres ca meciul să aibă loc la Sibiu.

Sibienii care nu au apucat în februarie să vadă pe viu meciul de Cupa Davis dintre România şi Franţa vor avea ocazia să vadă la lucru o altă super forţă a tenisului mondial. România va da piept cu Rusia la începutul lunii martie, cu echipa Rusiei, în primul tur al Cupei Davis, tot la Sibiu, în Sala Transilvania.

Detalii în ProSport.

Foto: Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Vezi aici galerii foto de la precedentul meci al Romaniei la Sibiu.

Săptămâna Patimilor electorale

November 24, 2008

Ultima săptămână de campanie electorală de obicei în România devine o perioadă a dezvăluirilor senzaţionale despre candidaţi, o perioadă a atacurilor dure sub centură, un fel de săptămână a patimilor pentru candidaţi. Şi dintre toţi câte unul pe colegiu duminică va fi cel ales. Şi ce stare de beatitudine îi va cuprinde pe aceştia … Vor uita de lovituri sub centură, de insulte sau dezvăluiri. Vor fi cei mai fericiţi români, odată ajunşi la putere.

Dar mai au o săptămână pe care nu o vor folosi pentru căinţă ci pentru a provoca la ceilalţi cât mai multă suferinţă. Războiul politic va deveni mai scârbos şi poate chiar sângeros zilele acestea. Candidaţii vor păcătui mai ceva ca în restul campaniei cu vorba, fapta şi gândul. Din păcate la ei nu urmează spovedania şi penitenţa. Singura suferinţă ce le-o putem pricinui, noi Dumnezeul lor, este să nu îi alegem. Să îi facem să se căiască pentru toate minciunile, pentru toate contractele pe bani publici şi alte fărădelegi.

Din păcate candidaţii vor uita de noi după ce vor fi aleşi duminică şi atunci iar, noi poporul, vom spune vreme de patru ani „Candidatul meu, candidatul meu de ce m-ai părăsit?”

Poţi să afli mai multe despre proiectele în care este implicat Călin Blaga pe blogul său – Mazemania

2000 de eleve din Sibiu, programate pentru vaccin

November 24, 2008

Aproximativ 2000 de eleve de clasa a patra din judetul Sibiu sunt programate pentru a fi vaccinate gratuit impotriva cancerului de col uterin, in cadrul campaniei organizate de Ministerul Sanatatii Publice, care va incepe luni. Vaccinarea se va face in trei doze, prima in intervalul 24 noiembrie si inceputul lunii decembrie, a doua doza in luna ianuarie, iar ultima in luna mai.

Potrivit ministrului Eugen Nicolaescu, toate scolile sunt obligate sa faca sedinte cu parintii pentru a-i informa pe acestia despre importanta vaccinului. Parintii care nu vor ca fetele lor sa fie vaccinate impotriva cancerului de col uterin, trebuie sa inainteze o cerere scrisa invatatoarei. Vaccinarea va fi efectuata de asistenti medicali sau medici de familie, dupa un tabel realizat de fiecare scoala in parte. Elevele care au acordul parintilor pentru vaccinare, dar nu se pot prezenta la data la care sunt programate in tabel pentru a fi vaccinate, pot fi reprogramate ulterior. In fiecare an, in judetul Sibiu sunt depistate aproximativ 60 de cazuri noi de cancer de col uterin.

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer cu cea mai mare incidenta si a doua cauza de mortalitate prin cancer in randul femeilor. La fiecare doua minute, o femeie moare de cancer de col uterin, iar la fiecare 63 de secunde o femeie este diagnosticata cu aceasta boală. Studiile arata ca pan in 2020, la fiecare 45 de secunde, o femeie va fi diagnosticata cu acest tip de cancer, daca nu se implementeaza masuri eficiente de prevenire.

Bazar de Crăciun, organizat de Crucea Roşie

November 24, 2008

Crucea Rosie Sibiu va organiza in perioada 17-24 decembrie un bazar de Craciun, in Piata Mare. Astfel sibienii pot ajuta, cumparand obiecte confectionate de voluntarii Crucii Rosii impreuna cu beneficiarii programelor societatii sau donand un obiect drag lor Crucii Rosii, pe care apoi il pot rascumpara de la acest bazar.

Asteptam donatiile sibienilor, la sediul nostru din strada Xenopol, nr 1, pana in data de 12 decembrie, intre orele 10 – 16. Copiii si persoanele varstnice ne ajuta sa confectionam aceste obiecte, sibienii ii pot ajuta, luandu-le cu drag acasa! Crucea Rosie se bazeaza pe sibienii cu suflet mare”, explica Raluca Morar, directoruol Crucii Rosii Sibiu.

Cadouri pentru elevii din Fofeldea

November 23, 2008

Sibienii care doresc sa ajute prescolarii si elevii din Fofeldea pot aduce, pana la jumatatea lunii viitoare, alimente, jucarii, carti si obiecte vestimentare, la sediul Muzeului Astra. Complexul National Muzeal ”ASTRA” organizeaza o colecta pentru elevii scolii primare si ai Gradinitei din localitatea Fofeldea.

Potrivit organizatorilor, actiunea urmareste sa creeze o atmosfera de sarbatoare in cadrul scolii, oferindu-le copiilor cadouri, cu prilejul sarbatorilor de iarna. La scoala primara si la gradinita de aici invata 61 de copii cu o situatie materiala foarte dificila.

Actiunea este coordonata de catre Departamentul de Marketing al C.N.M. ”ASTRA”, iar donatiile avute in vedere sunt: alimente, jucarii, carti si obiecte vestimentare. Produsele vor fi oferite copiilor din Fofeldea intr-o festivitate ce va avea loc in data de 16 decembrie. Va fi organizat un concert de colinde. Sunt binevenite contributiile oricaror persoane si firme sibiene in vederea realizarii unor pachete cat mai consistente”, a precizat Ovidiu Baron, Sef Serviciu Marketing-PR Complexul National Muzeal “Astra”.

CSM Sibiu, o nouă înfrângere

November 23, 2008

CSM Sibiu a pierdut confruntarea din Sala Transilvania cu CSU Metal Galaţi, partidă contând pentru etapa a 9-a din prima ligă feminină de volei. Sibiencele au reuşit să câştige doar un set, scor final 1-3 ( 14-25, 16-25, 25-16, 20-25) pentru formaţia vizitatoare.

Aveţi aici rezultatele complete şi clasamentul.

Galerie foto: Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Noaptea Devoratorilor de Publicitate de la Sibiu

November 23, 2008

Peste o mie de sibieni au fost prezenţi vineri seara în Sala Transilvania pentru a asista la ediţia din 2008 a Nopţii Devoratorilor de Publicitate.

Scurte momente de stand up comedy, reclame haioase, reclame serioase, reclame cu tentă sexuală, preţuri ridicate la băuturile răcoritoare şi un strop de politică, prin prezenţa în sală a unor persoane implicate în lupta electorală. Aceasta a fost NDP de la Sibiu.

Codul galben de afara s-a resimţit şi în Sala Transilvania, frigul golind jumătate din tribună puţin după miezul nopţii.

Foto: Adrian Bugariu (www.adrianbugariu.ro)

Imagini de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească din Casa Albastră

November 23, 2008

Revista presei sibiene – Somajul se abate asupra Sibiului

November 21, 2008

Monitorul de Sibiu: Santiere de mantuiala – La orele amiezii, traficul este un calvar, pentru majoritatea soferilor. Una dintre cauze este si intarzierea cu care firmele isi duc la indeplinire contractele. Lucrarea de pe strada 9 Mai a fost amendata de Primarie, iar cea de pe Morilor, sistata.

Tribuna: “Concefa” şi “Ambient” dau afară 955 de oameni! – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu ne-a informat ieri, printr-un comunicat de presă, că a primit alte două înştiinţări privind concedierile colective în judeţul Sibiu. Astfel, SC “Concefa” SA, firmă din domeniul construcţiilor, a înregistrat oficial anunţul pentru concedierea colectivă a 705 angajaţi, în perioada 20 noiembrie 2008-20 februarie 2009.

Sibiu Standard: Proces pentru `caria` din centrul Sibiului – Casa de cultura a sindicatelor a ajuns in proces, dupa ce Primaria a investit peste 1,3 milioane de lei in reabilitarea ei. Disputa intre reprezentantii administratiei locale si cei ai Casei de cultura a sindicatelor (CCS) vizeaza investitiile facute din bani publici in cladirea care apartine, patrimonial, Uniunii nationale a sindicatelor. In martie 2007, Primaria Sibiu s-a angajat sa investeasca aproximativ 500.000 de euro in reabilitarea cladirii si a dotarilor Casei de cultura, in schimb urmand sa primeasca in chirie cladirea pe trei ani.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate e astazi la Sibiu

November 21, 2008

Astazi va avea loc, la Sibiu, Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Evenimentul va avea loc in Sala Transilvania incepand cu ora 20.00.

Potrivit organizatorilor, “Spectacolul NDP promovează arta advertising-ului ca pe o formă neconventională de divertisment şi care reuşeşte să creeze în permanenţă noi pasionaţi de publicitate“.

Detalii pe site-ul oficial al evenimentului.

Plata trusourilor pentru nou născuţi şi sprijinul la întemeierea familiei

November 21, 2008

În zilele de 20, 21 şi 24 noiembrie municipalitatea efectuează plata a două servicii sociale pe care le prestează prin intermediul Servicului Public de Asistenţă Socială. Acestea sunt:
• Plata contravalorii trusourilor pentru nou născuţi, în sumă de 150 lei, pentru cele 38 de persoane care au depus cereri în perioada 18.09 – 26.09. 2008
• Plata sprijinului acordat la constituirea familiei, echivalentul în lei a 200 de euro, pentru un număr de 48 persoane care au depus cereri în perioada 19.09 – 02.10.2008

Persoanele care beneficiază de aceste servicii sunt invitate să se adreseze caseriei Serviciului Public de Asistenţă Socială Sibiu situată în vechea Primărie de pe Bulevardul Victoriei nr. 1-3. Programul după care se vor face plăţile este:
 
 20 noiembrie – orele 10 – 15
 21 noiembrie – orele   9 – 13
 24 noiembrie – orele   9 – 15

Plata se va face pe stat de plată, în baza buletinului sau a cărţii de identitate.

Sursa: comunicat de presa

Pregătiri pentru Ziua Naţională a României

November 21, 2008

Pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României municipalitatea împreună cu Prefectura Sibiu şi Consiliului Judeţean Sibiu vor organiza o serie de manifestări. În dimineaţa zilei de 1 decembrie, cu începere de la ora 9.30 vor fi depuse coroane la monumentele care cinstesc eroii neamului şi vor avea loc ceremonii la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale precum şi cadre militare.

Organizatorii vor oferi sibienilor un concert de fanfară care va avea loc în Piaţa Mare. Concertul va fi susţinut de Fanfara Militară şi va începe la ora 12.

În seara zilei de 1 decembrie, cu începere de la ora 19, sibienii vor putea urmări pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor un spectacolul organizat special pentru această zi festivă. Printre artiştii care vor evolua pe scenă se numără şi Junii Sibiului.

În zilele de 27 şi 28 noiembrie angajaţii Direcţiei Tehnice şi cei ai firmei Tursib vor amplasa peste 200 de steaguri în zona centrală a oraşului, pe străzile Andrei Şaguna, Calea Dumbrăvii, bulevardele Corneliu Coposu, Vasile Milea şi Victoriei.

Sursa: comunicat de presa

Evenimentele celei de-a doua ediţii a Târgului de Crăciun

November 21, 2008

Primăria Sibiu în parteneriat cu Agro Plus SRL şi The Little Giant – Event Management organizează „Târgului de Crăciun din Sibiu”, în perioada 29 noiembrie – 26 decembrie, în Piaţa Mare.

Aflat la cea de-a doua ediţie, evenimentul se prezintă sub forma unui orăşel de sărbătoare, unde publicul este invitat să viziteze căsuţele din lemn în care peste 40 de comercianţi îşi vor prezenta produsele de sezon. Pe lângă acestea, vor fi amenajate şi atracţii pentru copii, care vor putea face o plimbare într-un mic trenuleţ sau într-unul dintre carusele tematice. O atracţie nouă este patinoarul amenajat în aer liber, cu o suprafaţă de 900 metri pătraţi.

În perioada 29 noiembrie – 26 decembrie, vizitatorii vor putea cumpăra cadouri deosebite, aranjamente din brad natural, decoraţiuni de pom şi de Crăciun, jucării, articole de vestimentaţie pentru sezonul rece şi obiecte de artizanat. De asemenea, cei cei care vor vizita Târgul de Crăciun vor găsi şi numeroase căsuţe cu specialităţi culinare. Aici vor putea servi preparate calde, sandwich-uri, pizza, cârnăciori, produse proaspete de patiserie, clătite, gogoşi, turtă dulce, alune şi migdale pralinate şi castane prăjite.

Oferta culturală a Târgului de Crăciun din Sibiu va completa atmosfera de sărbătoare, iar în zilele de sfârşit de săptămână, artişti consacraţi precum Ştefan Hruşcă, Paula Seling, Ducu Bertzi şi grupul vocal Acapella vor susţine concerte deosebite de colinde. În timpul săptămânii se vor desfăşura diferite evenimente şi concerte de muzică populară ale unor grupuri din zona Sibiului.
Special pentru copii, studenţii domnului Marian Râlea vor susţine două spectacole tematice. În data de 6 decembrie, ora 16, va avea loc spectacolul „Darul Sfântului Nicolae” şi în data de 23 decembrie, ora 16, va avea loc spectacolul „Moş Crăciun există!”. Aceste spectacole vor fi o experienţă deosebită pentru copiii din public, care vor fi invitaţi să participe activ pe scenă, alături de Moş Nicolae şi Moş Crăciun.

Târgului de Crăciun din Sibiu i s-au alăturat şi două proiecte cu scop caritabil. Primul se numeşte „Freecycle” şi are ca scop donarea de obiecte care vor fi făcute cadou copiilor nevoiaşi. Al doilea proiect este al Asociaţiei „Animal Life” care va organiza o acţiune în care vor putea fi adoptaţi câinii fără stăpân, de către vizitatorii Târgului de Crăciun.

Organizatorii pun la dipoziţie pentru mai multe informaţii şi site-ul  www.targuldecraciun.ro.

Sursa: comunicat de presa

Principalele subiecte discutate cu primarul Johannis in conferinta de presa de joi

November 21, 2008

1. Amenajarea drumului către adăpostul pentru câini comunitari

Valoarea totală estimată a lucrării este de 300.000 lei. Drumul va fi finalizat la stadiu de balast până la sfârşitul acestei luni, urmând să fie asfaltat după finalizarea lucrărilor de construire a adăpostului. De asemenea va fi amenajat un sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale. Laţimea de 7 metri a drumului va permite circulaţia pe dublu sens.

2. Proceduri de achiziţie pentru reabilitarea a 11 străzi

La sfârşitul lunii decembrie vor fi semnate contractele pentru reabilitarea străzilor Litovoi Vodă, Turnişorului, Turda (prelungirea până în Zona Industrială Vest), E. A. Bielz, Rusciorului, Movilei, Aleea Călăreţilor, Siretului, Viitorului şi Alexandru Xenopol.

3. Proiect pilot pe strada Măgheranului: semafoare inteligente

Dacă sistemul se dovedeşte eficient în practică, avem în vedere să aplicăm aceste dispozitive şi în alte locaţii din Sibiu, pe care urmează să le stabilim. Zonele care vor fi vizate sunt în general cele cu trafic mediu, unde reducerea timpilor de aşteptare pentru anumite artere este justificat. Pe arterele intens circulate timpii de aşteptare sunt oricum adaptaţi în funcţie de importanţa drumului, cu prioritate pentru drumurile principale” declară primarul Klaus Johannis.

4. Evenimentele celei de-a doua ediţii a Târgului de Crăciun

vezi aici

5. Pregătiri pentru Ziua Naţională a României

vezi aici

6. „Abordarea corectă a măsurilor de reabilitare” – vernisajul expoziţiei dedicată locuitorilor centrului istoric

Expoziţia va fi organizată în sala expoziţională a Primăriei Sibiu şi va prezenta publicului metode concrete de reabilitare prin intermediul unor machete, precum şi informaţii cu privire la metodele corecte de reabilitare a imobilelor situate în centrul istoric prin intermediului unor afişe. În expoziţie vor fi prezentate soluţii pentru lucrări de zugrăveală, rezolvarea problemelor de infiltraţii de apă, reabilitarea tâmplăriei geamurilor şi reabilitarea faţadelor.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 21 noiembrie, ora 10 şi va fi deschisă de luni până sâmbătă între orele 9 şi 17, iar duminica între orele 9 şi 13.

7. Plata trusourilor pentru nou născuţi şi sprijinul la întemeierea familiei

vezi aici

Sursa: comunicat de presa

Semafoare inteligente in Sibiu

November 21, 2008

Soferii sibieni, dar si pietonii care vor trece pe strada Magheranului vor avea o surpriza placuta. Directia Tehnica din cadrul Primariei Sibiu a montat la intersectia strazii Magheranului cu strada Campului un sistem de detectare a traficului care sa adapteze timpii de asteptare la semafoare in functie de traficul stradal.

Acesta este un proiect pilot, aplicat pentru prima data la Sibiu. Sistemul este format din patru dispozitive cu raze infrarosii de detectare, montate pe fiecare colt al intersectiei. In functie de traficul din zona, dispozitivele regleaza timpii de asteptare ai semafoarelor din intersectie, fluidizând astfel traficul.

Daca sistemul se dovedeste eficient in practica, avem in vedere sa aplicam aceste dispozitive si in alte locatii din Sibiu, pe care urmeaza sa le stabilim. Zonele care vor fi vizate sunt in general cele cu trafic mediu, unde reducerea timpilor de asteptare pentru anumite artere este justificat. Pe arterele intens circulate timpii de asteptare sunt oricum adaptati, in functie de importanta drumului, cu prioritate pentru drumurile principale” a precizat primarul Klaus Iohannis. Dispozitivul a costat aproximativ 10.000 de euro.

Arta pentru sibieni

November 21, 2008

Sibienii iubitori de arta au ocazia sa viziteze, de saptamana viitoare, noua Expozitie permanenta de Arta Romaneasca, deschisa in salile etajului II ale Casei Albastre, din cadrul Muzeului National Brukenthal (intrarea prin Palatul Brukenthal), spatiu pregatit sa gazduiasca lucrari reprezentative ale colectiei de pictura romaneasca.

Vernisajul expozitiei va avea loc in data de 25 noiembrie, orele 16, in noua Galerie, dotata cu sisteme moderne de etalare a lucrarilor si conditii optime de protejare a patrimoniului. Pe simezele noii expozitii permanente se vor regasi aproximativ 200 de tablouri din colectiile de arta ale muzeului. Potrivit organizatorilor, expozitia prezinta, prin lucrari reprezentative, evolutia picturii din Romania in perioada cuprinsa intre secolele XVIII-XX. Vor fi expuse piese de referinta ale celor mai reprezentativi artisti ai artei nationale, urmarindu-se, in paralel, evidentierea fondului de pictura transilvaneana, unul dintre cele mai bogate din tara, intregit cu opere de mare valoare ale picturii romanesti moderne si din perioada interbelica, pana dupa jumatatea secolului al XX-lea. Expunerea urmareste principiile cronologic si stilistic, intr-o prezentare comparativa si sincronica.

Astfel, selectia reliefeaza contactele, influentele pe care arta europeana le-a avut asupra artei nationale, dar si specificitatea acesteia. In cadrul expozitiei sunt puse in evidenta lucrarile acelor artisti a caror contributie a marcat momente de referinta in evolutia artei nationale, care au lansat tendinte, directii. Fara sa ignore creatia pictorilor transilvaneni Johann Martin Stock, Franz Neuhauser, Mişu Popp, Carl Dorschlag, Arthur Coulin sau Octavian Smigelschi, noua expunere ofera publicului vizitator lucrari consacrate din creatia maestrilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Stefan Luchian, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Mihailescu, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba sau Ion Tuculescu”, precizeaza Dr. Iulia Mesea, sef sectie Galeria de Arta Romaneasca.

Pagina urmatoare »