Senatorul PNL Minerva Boitan a fost rănită în urma unui accident care a avut loc, joi noapte, pe Valea Oltului, după ce maşina în care se afla împreună cu deputatul liberal Mircea Cazan a fost lovită de un tir şi proiectată într-un alt autoturism.
Accidentul a avut loc pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, în zona localităţii vâlcene Balota, iar la volanul maşinii în care erau cei doi parlamentari se afla deputatul Mircea Cazan, preşedintele PNL Sibiu.
“Eu am condus maşina, ne îndreptam dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, iar la un moment dat eram opriţi după ce maşina din faţa mea a frânat, iar din spate a venit un tir care pur şi simplu ne-a lovit, după ce am înţeles că ar fi depăşit o maşină şi nu ar mai fi avut timp să revină pe banda lui. Asta s-a întâmplat. Maşina a suferit avarii, dar nu este nicio problemă, bine că am scăpat aşa”, a declarat deputatul Mircea Cazan.


Sibiu, ROMANIA
Ultimele comentarii pe Sibiu7