Băsescu, la Sibiu: Nici măcar din respect pentru Johannis nu puteam să accept propunerea de la Grivco

Candidatul Traian Băsescu a declarat duminică, la Sibiu, că îl apreciază pe primarul Klaus Johannis, dar că nu putea să accepte propunerea celor care “s-au adunat la Grivco” de a-l desemna premier. Preşedintele în exerciţiu a mai cerut un mandat pentru a se lupta cu “sistemul ticăloşit” şi a avut din nou aprecieri pozitive la adresa lui Crin Antonescu.

“A fost o întâlnire la firma condusă de Felix Motanul, la Grivco. Acolo s-au adunat Ion Iliescu, Mircea Geoană, Hrebenciuc şi au stabilit să facă o farsă românilor, adică, profitând de naivitatea primarului Johannis, să-l invite să fie premier, iar ei să tragă sforile din spate. Vreau să ştiţi că nu am nimic, dimpotrivă, am o apreciere deosebită pentru Johannis, dar nici măcar din respect pentru primarul Johannis nu puteam să las să se întâmple un lucru împotriva democraţiei”, le-a spus Băsescu sibienilor, la începutul mitingului electoral desfăşurat în Piaţa Mare.

detalii pe realitatea.net

Post to Twitter

Aeronava prezidenţială a aterizat joi noapte, la Sibiu, din cauza ceţii

Aterizare de nevoie la Sibiu! Ceaţa a dat însă peste cap planul preşedintelui Traian Băsescu de întoarcere de la Bruxelles. Aeronava prezidenţială, care trebuia să vină joi seară la Bucureşti, a fost redirecţionată spre Sibiu. Şeful statului şi-a petrecut noaPtea la un hotel din Sibiu.

Speranţa preşedintelui Traian Băsescu era ca imediat după conferinţa de presă de la Bruxelles să ajungă acasă. Însă angajaţii SPP i-au dat vestea prostă că la Bucureşti este ceaţă.

Amuzat, preşedintele a decis că situaţia se poate rezolva pe drum. Aşa că aeronava prezidenţială a plecat spre ţară şi a ajuns la Sibiu în jurul orei unu noaptea.

sursa: realitatea.net

Post to Twitter

Noul concept de chioşcuri pentru distribuţia presei in Sibiu

Municipalitatea sibiană a organizat în data de 10 noiembrie o licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri pentru distribuţia de presă.

În cadrul acestei proceduri de licitaţie publică deschisă au fost scoase primele cinci terenuri cu această destinaţie care se vor supune noului regim în acest domeniu, reglementat prin HCL 331/2009. Cele cinci terenuri sunt situate în următoarele locaţii: Piaţa Gării, Şoseaua Alba Iulia, strada Haţegului, str. Gheorghe Ţiţeica şi strada Ludoş.

Un număr de trei firme au prezentat oferte pentru cele cinci locaţii, toate fiind adjudecate în cadrul procedurii. Preţul de pornire a fost de 51,58 de lei/metru pătrat/lună pentru terenurile situate în zona I de impozitare şi 39,34 lei /metru pătrat/lună pentru cele situate în zona II. În cadrul procedurii de licitaţie preţurile de adjudecare au fost situate între 49 lei/metru pătrat/lună şi 230 lei/metru pătrat/lună.

detalii pe sibiu.ro

Post to Twitter

Indicatoarele turistice din Sibiu vor fi actualizate şi recondiţionate

Indicatoarele turistice de tip totem amplasate în centrul istoric vor fi actualizate şi recondiţionate.  Deoarece majoritatea acestor indicatoare sunt degradate în urma actelor de vandalism, municipalitatea a decis recondiţionarea lor prin înlocuirea feţelor indicatoarelor distruse.

Ca urmare a unei proceduri de achiziţie, a fost semnat contractul cu firma SC Image SRL în vederea furnizării a 30 de noi feţe pentru totem-uri şi montarea acestora în teren. Prin acelaşi contract, furnizorul se obligă să livreze un număr de 45 de feţe de rezervă. Valoarea totală a contractului este de 18.690,315 lei (fără TVA).

Pentru o mai bună informare a turiştilor, municipalitatea intenţionează ca până la finele anului să asigure montarea noilor feţe a totemurilor. Cele 17 indicatoare turistice de tip totem în centrul istoric al Sibiu au fost montate prima dată în Sibiu la sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007 şi au fost achiziţionate de la firma Interpres Trading SRL.

sursa: www.sibiu.ro

Post to Twitter

În Sibiu, mulţi tineri renunţă la “Prima casă” din cauza birocraţiei

Prima casă dă rateuri din cauza birocraţiei. În judeţul Sibiu, mulţi dintre cei care vor să-şi cumpere un apartament renunţă la garanţia guvernamentală deoarece au nevoie de prea multe acte şi pierd mult timp cu aprobarea dosarelor. Cum diferenţele de preţ nu sunt foarte mari, oamenii preferă în continuare să plătească rate direct constructorilor, fără ajutorul oferit de Guvern.

Ca să obţii garanţiile guvernamentale pentru un credit, ai nevoie de nervi tari. Aprobarea unui dosar de credit pentru “Prima casă” poate dura între două şi trei luni pentru că dosarul se plimbă de mai multe ori de la fondul de garantare la bancă.

Agenţiile imobiliare îi ajută pe clienţi să intre în programul “Prima Casă”, însă, de multe ori ajung să semneze alt tip de contract, cum ar fi cel în care plătesc rate direct constructorului.

detalii pe realitatea.net

Post to Twitter

Angajaţii Primăriei Sibiu au început să depună cereri pentru concediul fără plată

Angajaţii Primăriei Sibiu au început deja să depună cereri pentru concediul fără plată obligatoriu, iar primarul Klaus Johannis a susţinut că nu va pleca în concediu, dar va accepta reducerea de salariu cu 15,5%.

“Unii dintre angajaţi deja au completat cererile de concediu. Este posibil ca în luna decembrie majoritatea să îşi ia acele zile în prioada Sărbătorilor. Eu însă nu voi face nicio cerere. Voi accepta reducerea de 15,5%, dar nu voi sta acasă să număr stelele”, a afirmat Johannis.

detalii pe realitatea.net

Post to Twitter

Sistem de colectare a deşeurilor în judeţul Sibiu în valoare de 27 de milioane de euro

Consiliul Local Sibiu a aprobat joi, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre pentru realizarea unui sistem complex de colectare a deşeurilor, în valoare de 27 milioane euro, în care vor fi cooptate toate localităţile din judeţ.

Din cele 27 milioane euro, 16 milioane vor veni de la Uniunea Europeană, 3,6 milioane euro de la Guvernul României, iar 2,8 milioane din contribuţia Consiliului Judeţean Sibiu şi a localităţilor.

detalii pe realitatea.net

Post to Twitter

Indicatoarele turistice din Sibiu vor fi actualizate şi recondiţionate

Indicatoarele turistice de tip totem amplasate în centrul istoric vor fi actualizate şi recondiţionate.  Deoarece majoritatea acestor indicatoare sunt degradate în urma actelor de vandalism, municipalitatea a decis recondiţionarea lor prin înlocuirea feţelor indicatoarelor distruse.

Ca urmare a unei proceduri de achiziţie, a fost semnat contractul cu firma SC Image SRL în vederea furnizării a 30 de noi feţe pentru totem-uri şi montarea acestora în teren. Prin acelaşi contract, furnizorul se obligă să livreze un număr de 45 de feţe de rezervă. Valoarea totală a contractului este de 18.690,315 lei (fără TVA).

Pentru o mai bună informare a turiştilor, municipalitatea intenţionează ca până la finele anului să asigure montarea noilor feţe a totemurilor. Cele 17 indicatoare turistice de tip totem în centrul istoric al Sibiu au fost montate prima dată în Sibiu la sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007 şi au fost achiziţionate de la firma Interpres Trading SRL.

sursa: sibiu.ro

Post to Twitter

Noul concept de chioşcuri pentru distribuţia presei

Municipalitatea sibiană a organizat în data de 10 noiembrie o licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri pentru distribuţia de presă.

În cadrul acestei proceduri de licitaţie publică deschisă au fost scoase primele cinci terenuri cu această destinaţie care se vor supune noului regim în acest domeniu, reglementat prin HCL 331/2009. Cele cinci terenuri sunt situate în următoarele locaţii: Piaţa Gării, Şoseaua Alba Iulia, strada Haţegului, str. Gheorghe Ţiţeica şi strada Ludoş.

Un număr de trei firme au prezentat oferte pentru cele cinci locaţii, toate fiind adjudecate în cadrul procedurii. Preţul de pornire a fost de 51,58 de lei/metru pătrat/lună pentru terenurile situate în zona I de impozitare şi 39,34 lei /metru pătrat/lună pentru cele situate în zona II. În cadrul procedurii de licitaţie preţurile de adjudecare au fost situate între 49 lei/metru pătrat/lună şi 230 lei/metru pătrat/lună.

Firmele care au adjudecat aceste terenuri vor putea amplasa chioşcuri de dimensiune 3 x 3 metri, cu înălţime minimă de 2 metri, confecţionate din tâmplărie cu profil din aluminiu şi geam termoizolant (este exclusă folosirea tâmplăriei PVC).

Aceste chioşcuri vor putea fi folosite pentru distribuţia  de presă şi pentru vânzarea de băuturi răcoritoare, produse din tutun, îngheţată preambalată, tichete de parcare şi bilete Tursib.

„Încercăm în acest fel să ordonăm aspectul oraşului şi din acest punct de vedere şi de aceea am impus prin hotărâre de Consiliul Local aspectul acestor chioşcuri pentru distribuţia presei. Pe măsură ce alte spaţii se vor elibera, în urma ajungerii la termen a vechilor contracte, vom scoate noi spaţii la licitaţie” a declarat primarul Klaus Iohannis.

sursa: sibiu.ro

Post to Twitter

Noul TURSIB la start

Pe data de 15 noiembrie intra în vigoare noul plan de transport public în comun al societăţii Tursib. Atât municipalitatea cât şi societatea de transport public au depus eforturi pentru o cât mai bună informare a publicului călător cu privire la schimbările ce vor surveni de la data specificată mai sus.

Pentru a evita situaţii neplăcute, rugăm sibienii să consulte materialele informative şi să apeleze la personalul Tursib pentru a obţine informaţii exacte cu privire la traseele pe care le pot folosi pentru a ajunge la servici, la şcoală sau la cumpărături.

Sibienii au la dispoziţie următoarele mijloace de informare:

- site-ul www.tursib.ro
- linia verde 0800 800 586
- pliantul de prezentare a „Noului Tursib”
- broşura de prezentare a noilor trasee
- angajaţii Tursib care vor sta la dispoziţia călătorilor în 12 dintre cele mai aglomerate staţii, în perioada 16 – 19 noiembrie, între orele 6 şi 9 şi între orele 13 şi 16 (ore de vârf): Teatru, Constituţiei, Parcul Tineretului, Piaţa Rahova, Piaţa Vasile Aaron, Telefoane Bulevardul Mihai Viteazu, Cimitir, Ştrand, Bosch, Premium 2, Gară, Simerom. În 15 noiembrie, fiind zi de duminică, angajaţii Tursib vor putea fi găsiţi în aceste staţii între orele 9,30 şi 13.

sursa: comunicat de presa, sibiu.ro

Post to Twitter

Vânzarea produselor de sezon pe domeniul public

Ca în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă, municipalitatea a luat toate măsurile pentru a oferi sibienilor un oraş frumos decorat în spiritul acestor sărbători. Echipele de lucru montează în prezent iluminatul festiv şi amenajează Târgul de Crăciun şi scena pe care vor evolua artiştii.

Pe lângă spaţiile de vânzare a produselor de sezon oferite de organizatorii Târgului de Crăciun, comercianţii pot opta pentru vânzarea acestui tip de produse şi în alte locaţii situate pe domeniul public: în faţa Magazinul Dumbrava şi în zonele de cartiere.

Pentru aceasta comercianţii trebuie să obţină un aviz din partea municipalităţii, eliberat de Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat şi să achite taxa de ocupare a domeniului public – 1 leu/metru pătrat/zi pentru persoane fizice sau 2 lei/metru pătrat/zi pentru persoane juridice.

În anul 2009, până în prezent, Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat a încasat suma totală de 168.050 lei din taxa pentru ocuparea domeniului public. În plus, în urma amplasării în oraş a celor 46 terase sezoniere, Serviciul public amintit a încasat suma de 577.694 lei.

De la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate 148 de avize pentru organizarea de evenimente în spaţiile publice din Sibiu.

sursa: sibiu.ro

Post to Twitter