Business Standard/ Compa Sibiu ia masuri de criză: reduceri de personal şi tăierea investiţiilor

Conducerea producatorului de piese auto Compa Sibiu (CMP) a anuntat ca va lua mai multe masuri pentru a face fata scaderii comenzilor, printre care se numara reducerea de personal, somajul tehnic, reducerea cheltuielilor si a investitiilor, a informat miercuri societatea.

“Incepand cu ultimul trimestru al anului 2008, si mai cu seama luna decembrie, s-a resimtit foarte pregnant influenta crizei economice declansata la nivel mondial, inclusiv in domeniul auto in care activeaza si Compa”, potrivit comunicatului transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Compania precizeaza ca acelasi efect va fi resimtit si asupra volumului productiei in primele luni ale anului 2009.
Astfel, compania va disponibiliza o parte dintre angajati, in special pe cei care indeplinesc conditiile de pensionare. De asemenea, programul de lucru ar putea fi redus la patru zile, in sectoarele in care volumul comenzilor s-a redus puternic.

sursa: standard.ro

Post to Twitter

Speak Your Mind

*