Specialistii CNM ASTRA merg la New Delhi

September 23, 08

În perioada 22-26 septembrie 2008 se va desfăşura la New Delhi, India, Trienala ICOM-CC* (Comitetul de Conservare al Consiliului Internaţional al Muzeelor), cel mai important eveniment internaţional în domeniul conservării-restaurării, manifestarea care dă tonul pentru perioada 2008-2011 în domeniu.

Anul acesta se aşteaptă peste 800 de participanţi din toată lumea, printre care se numără şi doi specialişti de la CNM ASTRA Sibiu. Instituţia sibiană va fi reprezentată de către Olimpia Coman-Sipeanu, expert în restaurare pictură şi Marta Guttmann, expert în investigaţii fizico-chimice şi conservare preventivă, care vor susţine în cadrul conferinţei lucrarea intitulată „Colecţia de icoane pe sticlă transilvănene a CNM ASTRA Sibiu - o strategie de conservare”.

Lucrarea prezintă amplul proiect aflat în derulare la Muzeul Astra, unde o întreagă echipă de specialişti depun eforturi pentru a cerceta, conserva, restaura şi pune în valoare peste 2000 de icoane pe sticlă. Pornind de la premisa că icoanele pe sticlă constituie, prin fragilitatea şi implicit prin starea lor precară de conservare, un patrimoniu în pericol, proiectul contribuie atât la salvarea acestui patrimoniu de o inestimabilă valoare, cât şi la facilitarea accesului la acesta.

Colecţia cuprinde icoane care datează din secolele XVIII-XX şi provin din toate centrele de pictură pe sticlă din Transilvania (Nicula-Gherla, Şcheii Braşovului, Ţara Oltului, Valea Sebeşului, Mărginimea Sibiului), multe dintre ele aparţinând unor iconari consacraţi precum Savu Moga, Matei Ţimforea, Ioan Popp, Pavel Zamfir, familia Poienaru etc.

Invitaţia la acest eveniment extraordinar constituie o recunoaştere a meritelor profesionale ale specialiştilor sibieni şi totodată un prilej de a consolida renumele valorilor româneşti pe plan internaţional.

Faptul că la conferinţa din acest an vor participa şi specialişti din alte centre ale ţării (Iaşi, Bucureşti, Craiova) este un semnal încurajator întrucât se înmulţesc vizibil mesajele pozitive ale României în lume.

Sursa: comunicat de presa

Articole cu tema asemanatoare

  • Elevii sibieni vor fi evaluati de calculator
  • Caravana Astra Film pleaca in Polonia
  • “Simfonia culorilor”, la Astra Sibiu
  • Muzeul Astra, la simpozion in Capitala
  • Evenimente la Biblioteca ASTRA
  •  

    Comentarii

    Ce parere ai despre acest articol?