Stresul unui doctorat la Universitatea din Sibiu l-ar fi omorat pe consilierul pe probleme de IT al premierului Tariceanu
September 10, 08
Consilierul pe probleme de IT al premierului, şeful consilierului care a decedat, luni seara, la Guvern, afirmă că acesta nu indicase în ultima perioadă că ar avea grave probleme de sănătate, dar că lucra la o teză de doctorat în economie, ceea ce ce este posibil să fi creat “presiuni suplimentare”.
“Această situaţie tragică nu a fost prevestită de vreun factor agravant. Nimic nu anunţa ce urma să se întâmple”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX consilierul pe probleme de IT de la Cancelaria premierului, Adrian Curaj.
Consilierul a precizat însă că acesta lucra, pe lângă proiectele de la Guvern, şi la ultima parte a unei teze de doctorat în economie, pe care urma să o susţină la Universitatea din Sibiu.
“El lucra şi la teza de doctorat în economie, se afla în faza finală şi este posibil ca o astfel de etapă în elaborarea unei teze să conducă la presiuni suplimentare”, a spus Curaj.
Colaboratorul consilierului primului-ministru pe probleme de IT, Marin Apietroaiei, în vârstă de 56 ani, a decedat, luni seară, după ce a suferit un stop cardiac în timp ce se afla în sediul Guvernului.
Sursa: Mediafax
Articole cu tema asemanatoare
Comentarii
Ce parere ai despre acest articol?






