Gazul a pierdut si la Otopeni (0-2)
September 29, 08
Ultima clasata din Liga 1 a reusit sa invinga echipa lui Cristi Pustai desi nu obtinuse vreo victorie pana la momentul meciului de ieri.
Golurile au fost inscrise de cei doi fundasi centrali ai gazdelor, Diogo si Scarlatache.
Antrenorul mediesenilor a declarat la conferinta de presa ca “a fost un meci important pentru ambele echipe, iar punctele puse în joc au fost la fel de importante pentru că s-au întâlnit două echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării. Noi am păcătuit la fel ca şi în alte meciuri, prin inconstanţă. Este normal că dacă nu marchezi nu poţi aduce puncte de afară. În al doilea rând, suntem labili din punct de vedere psihic. După ce primim un gol, totul se rupe în jurul nostru. Am luat gol din două faze fixe şi, câteodată, lăsăm impresia că oricât am repeta la antrenamente nu putem preîntâmpina astfel de faze”
Marian Bucurescu, aflat la al doilea meci pe banca Otopeniului, s-a aratat satisfacut de faptul ca “am legat două rezultate bune. Cu aceste puncte echipa a depăşit pragul psihologic al meciurilor în care nu am reuşit să câştigăm şi a demonstrat că îi stă la îndemână să lupte pentru evitarea retrogradării. A fost un meci între două candidate la retrogradare şi, de aceea, noi am câştigat un joc de şase puncte. La pauză am fost cam nervos, chiar am urlat la ei pentru că au jucat prea defensiv, prea temători. Chiar dacă cele trei puncte sunt aduse de fundaş, nu contează cine a marcat. Dacă puteam, înscriam şi eu”.
Gaz Metan a adunat dupa 9 etape 8 puncte si se afla pe locul 14.
Sursa foto: ProSport
Articole cu tema asemanatoare
Comentarii
Ce parere ai despre acest articol?





